Pe pagina unei proceduri vezi titlul și categoria, eventual rândul „Ajută la îndeplinirea:” cu standardele pe care procedura te ajută să le îndeplinești, apoi „Reguli generale” și „Pași”. Fiecare pas are numărul și titlul lui, insignele „start”, „final” sau „necesită confirmare” (ține mouse-ul deasupra ei ca să vezi cine confirmă), instrucțiunile și lista „Ce urmează”.
Pe pagina procedurii apasă „Începe parcurgerea”. Parcurgerea rămâne legată de versiunea pe care ai pornit-o, chiar dacă între timp apare una nouă.
Dacă procedura se aplică unor entități (de exemplu unei structuri sau unui eveniment), butonul stă într-un card „Începe parcurgerea”: la „Pentru” alegi tipul, iar la „Entitatea” cauți după nume (cel puțin două litere) centrul local, evenimentul etc. despre care e parcurgerea. Vezi doar entitățile pe care ai voie să le vezi. Alegerea e opțională, dar drumurile automate care depind de datele entității se aplică doar dacă o alegi.
Ajungi la „Pasul curent”, cu instrucțiunile lui.
Scrie, dacă vrei, o „Notă” (ce ai făcut, cu cine ai vorbit) și un „Răspuns (opțional)”.
Dacă pasul are drumuri la alegere, alege unul la „Alege următorul pas”. Niciun drum nu e ales dinainte: dacă pasul are și un drum obișnuit (implicit sau automat), prima opțiune, „Continuă pe drumul obișnuit”, îl lasă pe acela să decidă.
Apasă „Finalizează pasul”. Treci la pasul următor; în dreapta, „Istoric pași” arată ce ai parcurs, cu notițele tale.
Când ajungi la capăt vezi „Procedura a fost parcursă complet.”
ℹ️ Pași care cer confirmare
Pagina „Parcurgerile mele” (butonul cu același nume de pe pagina „Proceduri” și de pe pagina fiecărei proceduri; adresa /proceduri/parcurgeri/) listează parcurgerile tale, cu procedura, starea („În desfășurare”, „Blocată”, „Finalizată”, „Abandonată”), pasul curent și data începerii. Butonul „Deschide” te duce înapoi la pasul curent. O notificare despre parcurgere te duce tot acolo.
Dacă finalizezi un pas care nu e final și niciunul dintre drumurile lui nu se aplică (de exemplu o condiție automată nu e îndeplinită și nu există drum implicit), parcurgerea devine „Blocată” și pagina îți spune asta. Dacă între timp s-au schimbat datele de care depind drumurile, apasă „Finalizează din nou” ca să reîncerci; altfel abandonează parcurgerea și anunță un autor al procedurii.
Sub pasul curent, butonul „Abandonează” oprește parcurgerea, după confirmare. O parcurgere abandonată nu mai poate fi continuată; dacă e nevoie, începi una nouă.