Editează conținut prin asistentul AI

Poți cere asistentului AI să creeze și să editeze pagini, meniuri și sidebar-uri în CMS, în mai multe limbi. Tot ce scrie AI-ul rămâne ciornă până când publici tu, iar AI-ul poate atinge doar ce ai tu voie să editezi.

Ce poate face asistentul

Asistentul AI este conectat la CMS-ul Wagtail și poate să administreze conținut în numele tău: paginile site-urilor publice (Publicare) și paginile din baza de cunoștințe (documente, standarde). Practic, îi spui în limbaj natural ce vrei, iar el folosește aceleași operații pe care le-ai face manual din /cms/.

  • Pagini — creează, editează, mută, șterge; compune corpul paginii din blocurile existente (paragraf, imagine, card de eveniment, hartă, galerie etc.)
  • Legături — leagă o pagină de alta fără să-i știi URL-ul
  • Meniuri și sidebar-uri — construiește navigația (elemente interne sau linkuri externe, meniuri derulante pe 2 niveluri)
  • Multilingv — creează traduceri (ro / en / fr / de) sau scrie o pagină direct într-o limbă
  • Publicare — publică sau retrage o pagină de pe live

Ciornă implicit, publicare separată

Orice creează sau modifică AI-ul rămâne ciornă. Nimic nu apare public până când nu se publică explicit — fie tu din /cms/, fie cerându-i AI-ului „publică pagina”. Chiar și când editezi o pagină deja live, modificarea se salvează ca ciornă, iar varianta publică rămâne neschimbată până la republicare.

Permisiuni și siguranță

Asistentul acționează cu permisiunile tale reale din Wagtail. Dacă tu nu poți edita o anumită pagină, nici AI-ul nu poate — nu există o „ușă din spate”. În plus, accesul AI-ului e împărțit pe două niveluri pe care le acorzi separat:

  • Scriere (ciorne) — creare/editare de pagini, meniuri, sidebar-uri și traduceri, toate ca ciornă
  • Publicare — un drept distinct, necesar ca AI-ul să poată trece ceva pe live

Cum îi ceri

Vorbește natural; nu trebuie să știi structura tehnică. Exemple:

  1. „Creează un articol nou în blogul site-ului nostru cu titlul «Tabăra de vară» și un paragraf de intro.”
  2. „Adaugă în articol un card cu evenimentul cu id-ul 42 și o galerie din albumul «tabara-2026».”
  3. „Fă o traducere în engleză a paginii «Despre noi».”
  4. „Adaugă în meniul principal un link către pagina de contact.”
  5. „Publică pagina când e gata.”

Dacă te referi la un eveniment, o structură, o persoană sau un album, e util să dai un nume sau un id — AI-ul verifică automat că referința există și te anunță dacă nu o găsește, în loc să producă o pagină stricată.

Blocuri și verificări

AI-ul cunoaște automat toate tipurile de pagină și blocurile pe care le poate folosi (paragraf, imagine, coloane, card de eveniment, card de structură, card de persoană, hartă, galerie, segment de traseu etc.). Când adăugăm un bloc nou în platformă, devine disponibil automat, fără configurare suplimentară. Înainte de a salva, conținutul e validat: blocuri necunoscute, câmpuri lipsă sau referințe inexistente sunt respinse cu un mesaj clar.

După ce o pagină e creată și publicată, apare pe site-ul public exact ca orice altă pagină făcută manual. Tot ce face AI-ul este înregistrat (cine, ce, prin ce unealtă), pentru audit.

A fost util acest articol?

Înapoi la Asistent AI (conținut CMS) Ultima actualizare: 12 Iunie 2026